A fi sau a nu fi justiție, chiar și la AMVVD

”Este nostimă ușurința cu care oamenii răi cred că toate le vor iesi bine”(Victor Hugo)

Justiție a fost, este și va fi atâta timp cât unii visează la bani nemunciți și încalcă pentru asta atât reguli esențiale de bun simț cât și parte din legile care guvernează un stat democratic, așa cum este România. Justiția a fost aplicată din cele mai străvechi timpuri, chiar dacă cei judecați și condamnați nu au fost de acord cu deciziile, pentru că, nu-i așa, de data asta hotărârile nu le mai aparțin, ele fiind atributul celor investiți cu aceste puteri.

Trebuia să fac această introducere pentru că sunt unii, fără nicio expertiză in domeniu, care au început să comenteze deciziile instanței, aceste decizii fiind contrare așteptărilor, pentru că deh, trăim o invazie de moralisti, lupi si lupi moraliști cu deficit de vulpi, pentru că nu lupul impărat e in mantaua din piele de oaie ci chiar vulpea aflată între ascultători.

Ca și element de noutate în nemernica acțiune a ”Puchiștilor”, în data de 12.07.2022, la sediul Judecătoriei Sectorului 4 București, a avut loc judecarea unei noi cauze, respectiv ședința instanței în care s-a discutat și intervenția domnului comisar (rz) Cătănescu, la dosarul prin care a fost cerută înregistrarea modificărilor actelor constitutive, în baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a AMVVD.


Dl. ”procesoman de meserie” ( după unii), comisar șef(rz) Cătănescu Sorel (după alții), prin avocatul ales Iuliana Wolf Cosma, a redactat o cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea cererii de inregistrare a deciziilor respectivei adunări genereale .
In subsidiar , SUSPENDAREA JUDECARII CAUZEI CERERII DE ÎNREGISTRARE A MODIFICĂRILOR survenite în urma desfășurării Adunării Generale Extraordinare a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, până la soluționarea definitivă a cauzelor privind anularea Procesului Verbal al Adunării Generale din data de 26.02.2022 , solicitat în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, cu nr. 6109/4/2022.

Așa cum era normal, instanța a decis suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a cauzelor ce fac obiectul dosarelor cu nr. 6109/4/2022 și 7946/4/2022 ale Judecătoriei Sectorului 4 București, cu recurs pe durata suspendării.

Care ar fi efectele acestei noi decizii a Judecătoriei Sectorului 4 București, contrară așteptărilor conducerii centrale a AMVVD? Păi, putem enumera câteva:

-toate aspectele legate de Adunarea Generală a Asociației și menționate în Procesul Verbal nu sunt și nu vor fi validate de instanță conform prevederilor legale, pană nu se va soluționa cererea de anulare a PV;
Actualul Consiliu Director rămâne în continuare nelegitim așa cum nelegitim a fost și când a convocat o Adunare Generală Extraordinară deși nu era validat de instanță, asociatia putând lua decizii in formula ultimului consiliu director validat de instanta de judecata in anul 2021 (din care unii membri au fost abuziv dati afara de catre presedintele Apostol Marius in sfidarea dorintei votantilor –a membrilor adunării generale din 26.02.2022);
-cele 14 sucursale nevalidate în 2021, supuse validării la 26.02.2022 și din nou în 04.06.2022 nu sunt confirmate de instanță;
-președintele, vicepreședintele, etc au în continuare mandatele expirate și nu pot reprezenta juridic asociația în acte de dispozitie;

Dar de ce instanțele procedează în mod similar, cu orice încercare disperată a actualului consiliu de admistrare nelegitim, de a crea aparența unei legalitati a deciziilor abuzive pe care le iau în numele și pe seama asociației?

Daca cititorul neavizat poate pleca urechea la o explicație dată de o parte sau de alta, decizând cu care din acestea rezonează, instanțele de judecată, suverane, imparțiale și independente decid în urma analizei probelor existente la dosar.

În cele două dosare s-a dorit înregistrarea unor procese verbale care tind să sustină aparenta legitimitate a membrilor consiliului director actual, procese verbale prin care subtil și printre zâmbetele false din ședința adunării generale extraordinare din 04.06.2022, s-a aruncat toată răspunderea consiliului director pe umerii membrilor asociației: ”confirmarea (de catre Adunarea Generală Extraordinară n.n) a tuturor deciziilor și hotărârilor luate de Cosiliul Director începand cu 26.02.2022 si 04.06.2022”. –extras din procesul verbal al adunarii generale extraordinare.

Pentru cei ce incă nu înteleg că Justiția este neutră si pronunță decizii doar pe baza probelor din dosar, vă mai povestim cum în „onorabilitatea sa”, noua conducere încearcă sa valideze niște modificări ale statutului asociației care va conduce la un monopol al Consiliului Director (pe urmatorii 4 ani) în ceea ce privește orice decizie ce trebuie luată în numele și pe seama asociației, cu mențiunea că răspunderea va fi totuși a membrilor asociației, nicidecum a membrilor CD, astfel:

-excluderea din statut a posibilitatii ca asociația să înființeze filiale (art 6 al statutului a suferit modificări prin excluderea posibilității de inființare a acestei forme de organizare care conferă o oarecare independență de centru);

-în accepțiunea statutului strecurat subtil spre aprobare adunării generale extraordinare din 04.06.2022 se reglementează urmatoarele drepturi Consiliului Director, respectiv: ”hotărăşte ridicarea calităţii de membru, pe criterii disciplinare (concurență neloială, neîndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul contractelor de voluntariat și prin fișa postului etc.)-litera d art 20

suspendă, până la Adunarea Generală, președinții de sucursale, în caz de neîndeplinire a atribuțiunilor specifice și/sau statutare;(litera g art 20);

aprobă numirea și/sau revocarea membrilor din conducerea sucursalelor /filialelor (litera h art 20);

-poate împuternici orice persoană, inclusiv persoane care nu au calitatea de membru al asociaţiei, pentru a încheia acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei (litera i din statut);

Toate aceste aspecte care conduc la instalarea unui dictorialism, la un monopol detinut de CD, pe lângă investigațiile demarate cu privire la o posibilă savârșire a infracțiunilor de fals in declaratii, uz de fals, fals în înscrisuri prin contrafacerea acestuia, au determinat cele două instanțe de judecată, în două dosare distincte, să pronunțe hotărârile de suspendare a înregistrarii acestor procese verbale care tind la modificarea actelor constitutive ale asociatiei.

Nimeni nu a cerut si nicio instantă nu a pronunțat vreo hotărâre prin care activitatea asociatiei sa fie suspendată așa cum se incearcă manipularea de către conducerea centrală a asociatiei prin mijloacele de comunicare proprii.

Pentru că scriam mai sus de ”procesomanul” Cătănescu, ținem să menționăm că acesta nu este singur în demersurile sale, având alături oameni cu o pregătire exemplară, verticali, cu o experiență bine definită atât ca militari cât și ca veterani ai teatrelor de operații. Și, fapt îmbucurător, aceștia sunt cu fiecare zi ce trece mai multi.

Până la urmă, ”Sa fii întotdeaua cinstit cu cineva, te va transforma în dușmanul acelei persoane” (Edward A Murphy),

Așa să ne/vă ajutre Dumnezeu!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *