25 Octombrie-Ziua Armatei României
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.
Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Militar în activitate, în rezervă sau în retragere, personal civil contractual sau funcționar public angajat in Armata României, primește din partea Clubului Veteranilor respectul și salutul nostru sincer.
LA MULTI ANI!!!
Și încă sunt mulți prosti care nu știu altceva decât Onoare și respect...pai mai proștilor, ca prosti sunteți, voi chiar…