Când scroafa se urcă în copac

Primesc azi un mesaj din partea unui individ pe care, personal, nu îl cunosc și care mă roagă să îl sun. Pentru că nu dau numărul de telefon la toți ciumpalacii, îi spun că mă poate suna pe Facebook. Și mă sună prin Facebook . 

Cu un ton care se ducea spre impertinență și aroganță (la final mi-am dat seama că de fapt se încerca mascarea simplității intelectuale și evoluția prin parvenire) individul se recomandă. Și atunci îmi dau seama cine este…

În sinea mea regret că port Conversația dar din respect pentru suferința fizică îndurată, dintr-un spirit de camaraderie (nu sunt convins câtuși de puțin că îl merită) las discuția să curgă. Și stupoare, oroare și nesimțire: sunt tras de brăcinari că ce am eu cu el și cu bastonul lui. M-am abținut să fac vreo remarcă, m-am abținut chiar să-i urez de ,,bine”, mai ales atunci când a afirmat că el mă reprezintă pe mine. Mai mult a afirmat că în cadrul grupării pe care o reprezintă există trepăduși care îl pun la curent cu postările mele din social-media. 

Și o sa-i răspund acum punctual :

 1. Eu nu sunt reprezentat decât de mine . Mojicia faptului că ați uzat de calitatea pe care o aveți deschizând uși și adunând într-o structură asociativă, în esență onorabilă și respectabilă, tot felul de persoane nu înseamnă că mă reprezentați . Singura instituție care mă poate reprezenta, dacă dorește, este MApN . ..

2. Nu am uzat niciodată de calitatea de veteran al teatrelor de operații pentru a obține foloase materiale sau de altă natură, chiar atunci când acestea mi se cuveneau. Nu am stat cu mâna întinsa la nimeni și nu m-am lins pe degete niciodată. Am ajutat structuri asociative corespunzătoare gradului militar pe care îl am și m-am asigurat că ajutorul meu este folosit în scopul pentru care a fost dat… și am avut onoarea să găsesc oameni de calitate care nu s-au dezis de valori și principii . 

3. Am tot respectul pentru camarazii mei, mă înclin în fața celor care își duc cu demnitate și tăcere suferința și îi asigur de tot suportul meu dacă au nevoie. În primul rând trebuie să ne ajutam noi pe noi, nu să stăm cu mâna întinsă la un stat care așteaptă sa fie apărat de noi. Nu te întreba ce îți dă țara ție, întreabă-te dacă tu ai dat tot ce poți pentru țară. 

Aș putea sa continui cu pct.4, 5,6……..n , dar din respect pentru camarazii mei mă opresc aici. Cât despre interlocutorul meu de dimineață, îi dăruiesc indiferența și uitarea. Sper că poate înțelege scrisul dintre scrisuri.

PS: îmi mențin părerea : bastonul este un semn al senectuții și al suferinței, nu un accesoriu de făcut poze. Iar adevărul este ca untdelemnul: iese la suprafață indiferent de cât amesteci în oala cu apa. Mai ales când este apă de ploaie! Și chiar dacă amesteci cu bastonul!

Un veteran anonim