Despre donații …

Haideți să vorbim azi, un pic, despre donații. Adică cine a donat, cine nu a donat, cine a administrat acești bani și mai ales, unde sunt banii (sau parte din banii) proveniți din aceste donații.

I.       Reamintesc faptul că în urma unor campanii virulente, obositor repetitive, veteranii din TO au fost îndemnați să își doneze prima indemnizație, acordată de Legea nr. 168/2020, Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (pe scurt A.M.V.V.D.), ÎN MOD EXPRES pentru realizarea proiectului C.R.R.V. Dar în ce cont trebuiau efectuate aceste donații? Evident în contul RO02 BACX 0000 0019 01764045, cont menționat la poza de profil a prietenului meu, devenit într timp persoană publică.

Contul AMVVD preluat din pagina de ”Persoană Publică”

Dar haideți mai întâi să vedem mai întâi, în concret, cine și cât au donat distinșii membrii din CD, puternic strănși în jurul neobositului declarant și proprăduitor al valorilor morale: onoare, curaj, moralitate, sacrificiu suprem:

1.       Apostol Marius (prietenul meu), președinte CD și membru fondator – niciun leu

2.       Tutunaru Florin, secretar general – niciun leu

3.       Dorin Petruț, director și membru fondator– niciun leu

4.       Petcu Nicolae, director – niciun leu

5.       Anton Emiliana, director – niciun leu

6.       Moldovan Andi, director – niciun leu

7.       Ancu Olimpiu Constantin, membru fondator – niciun leu

8.       Oinăcaru Velentin, (cenzor nu face parte din CD) – niciun leu

9.       Maican Ion, vicepreședinte – niciun leu

10.     Mathias Cristina, vicepreședinte – niciun leu

11.     Niță George, vicepreședinte – niciun leu

12.     Bălan Nistor, vicepreședinte – niciun leu

13.     Vasile Adrian Cosmin, director – niciun leu

14.     Udrea Adrian, director – niciun leu (domnia sa fiind beneficiarul sumei de 150.000 lei sustrasă din contul de donații C.R.R.V., până în momentul în care banca a denunțat tranzacțiile ca fiind suspecte, scăpat momentan de sancțiunile legii penale de protectorul său, Apostol Marius)

15.     Ion Ovidiu Marius, vicepreședinte – niciun leu

16.     Bucoveanu Eugen, director – niciun leu

Dar totuși a donat cineva din CD? Da, foarte puțini iar parte din banii donați NU AU AJUNS NICIODATĂ în contul C.R.R.V. (dar nici în alt cont al Asociației):

17.     Lungu Darius, director – domnia sa a donat doar că banii domniei sale nu au ajuns niciodată în contul C.R.R.V.;

18.     Onica Iulius, vicepreședinte – 1.000 lei

19.     Jugănaru Robert, primvicepreședinte – 575 lei

20.     Bujor Viorel, vicepreședinte – 500 lei

21.     Băducu Florentin Algelo, (censor nu face parte din CD) – 1.000 lei

22.     Brezoianu Răzvan – 200 lei

––––––––––––––––––––––––––––

          Total = 3.275 lei – donați de 22 persoane din prima linie a conducerii AMVVD

Dar cât au donat cei care, prin grația prietenului meu, se află astăzi în exil sau și-au depus demisia din Asociație, oameni care au simțit că ceva nu este în regulă?

1.       Cosma Dan, primvicepreședinte – 1.000 lei

2.       Darie Mihai, director – 713 lei

3.       Batschi Mircea, vicepreședinte– 1.000 lei

4.       Olteanu Danuț, director – 300 lei

5.       Cătănescu Sorel, vicepreședinte – 782 lei (prin intermedierea unui contract de sponsorizare valabil pe 2 ani, reziliat după 9 luni pentru cheltuirea sumelor de bani în alte scopuri decât C.R.RV.)

––––––––––––––––––––––––––––

Total = 3.795 lei – donați de 5 persoane din prima linie a conducerii Asociației

Iată cum 5 oameni – excluși, suspendați sau forțati/nevoiti să-ți dea demisia și catalogați ca „puchiști” (sic!) au donat într-un an mai mult decit 22 onorabili membri „activi”.

Dar cum aprecizază contribuția celor exilați, distinsul meu prieten?

II.         Dragă prietene:

Ca să nu-ți scrântești limba: ești un mincinos…

uite mai jos, extrasele de cont privind donațiile dlui Darie Mihai:

În ce privește, donațiile făcute prin contractul de sponsorizare intermediate de dl. Cătănescu Sorel, acesta poate fi vizualizat AICI iar OP – urile viziualizate AICI, AICI și AICI. Rezilierea contractului de sponsorizare a fost realizată din simplu fapt că niciun leu nu ai direcționat către C.R.R.V., iar acest lucru îți este direct imputabil.

III.        Daca dacă voi nu ați donat, distinși membri din CD, ce ați facut cu banii celor care au donat? Hai să analizăm pe scurt, cazul unui coleg din exil, veteran al TO, care a donat suma de 150 lei

Înainte să vă grăbiți să îmi spuneți că este vorba DOAR de 150.00 lei, vă recomand să aveți răbdare să aflăm câte zeci sau sute  sunt în aceeași situație și care ar fi cuantumul total al acestor donații dispărute.

Faptul că această sumă de bani nu a intrat niciodată în conturile Asociației o recunosc distinșii domni aflați la administrarea conturilor.

Aici regăsim întrebarea colegului de exil adresată prietenului meu:

și răspusul Asociației:

Ce are SULA cu PREFECTURA?

Colegul nostru întreabă unde s-au dus banii lui, cei 150 lei (dintr-un total de 1.000 lei donați pentru C.R.R.V.), iar eruditului meu prieten îi explică că banii (alții decât cei 150 lei, respectiv suma de 850 lei = 1.000 lei – 150 lei) s-au dat cu titlu de donație și nu de sponsorizare?

MAI PRIETENE, TU CHIAR NU AI ÎNȚELES ÎNTREBAREA?

UNDE SUNT CEI  150 LEI DONAȚI PENTRU CRRV DE CĂTRE COLEGUL NOSTRU, în data de 20.04.2021 și procesați efectiv în data de 22.04.2021? Răspunde-le măcar celorlalți colegi, pentru că pe mine sincer nu mă interesează cel puțin din 2 aspecte: în primul rând simpla lipsă a banilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare (și de aici nu mai e treaba mea) și în al doilea rând TE ASIGUR că știu exact mecanismul prin care au dispărut.

To be continued……

You may also like...

2 Responses

  1. Marian spune:

    Udrea a ciordit 150000 de lei si Apostol il tine in brate? De ce nu are dosar penal? Dati i fratilor in judecata. Eu pentru 30000 de euro cat a ciordit asta am facut credit la banca pentru 30 de ani. Iar Apostol, cu dinti de 10000 de euro el, nevasta, case si masini la copii din pensie? Ganditi bai prostilor ca va fura astia de va rup. Cati dintre voi aveti doua suv uri ww, case pentru voi si copii fara credite fara nimic? Treziti va fraierilor ca pentru 5 lei reducere la rds, pe care oricum le au facut altii, va fura de milioane. Desteptareaaaaaaa.
    Domnule Sorel, pe cand o plangere penala sa i vedem pe toti cei care au pus mana in boxa acuzatilor? Sa vedem cum a semnat si CD ul toate hartiile alea.

  2. Laurentiu spune:

    „Dati 1 leu pentru ursul meu!” (Ursul Alb – prietenii stiu…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *