Când ”Onoarea și respectul” se rezumă la fotografii și vorbe [1]

Dacă în urmă cu două zile scriam despre lipsa de activități a sucursalei AMVVD București pentru a cinsti memoria celor care au pus ţara mai presus de propria viaţă, astăzi mi-am propus să ating un subiect sensibil, legat de promisiuni neonorate, fotografii și vorbe.

Aș vrea să aduc în atenție una din multele și veșnicele promisiuni neonorate ale președintelui asociației care, cu mare fast și cu ”toată presa și televiziunile” anunța, în urmă cu aproape 6 luni, mutarea primilor doi veterani din teatrele de operații la sfârșitul lunii decembrie (jumătate de an).

Nu vreau să comentez aici faptul că nu a fost prezentă decât presa de casă a asociației, abonată la banii asociației, și nici modalitatea și prețul de achiziție al acestor continere, ce trebuiau de fapt să fie preluate de la o instituție a statului român fără plată, așa cum nu vreau să comentez faptul că nici un membru al Consiliului Director, neimplicat în achiziție, nu a văzut factura și nu știe prețul real al celor două containere, asta fiind treaba instituțiilor abilitate ale statului.

Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că, deși au trecut aproape 6 luni, în goana orbească după imagine și din dorința de preamărire, în luna Aprilie încă se manipulează cu nesimțire pe una din cele mai sensibile teme ale asociației, situația veteranilor din teatrele de operații cu probleme sociale.

Nu puteau locui veteranii cu probleme sociale în pensiunea achiziționată?

De ce s-au investit aprox. 20.000 de euro într-o platformă betonată și în niște containere neavând la locație nici asistență sanitară, nici posibilitate de hrănire, când se putea plăti internarea în centre de profil cu costuri mult mai mici? Vor funcționa vreodată aceste ”Case pentru veterani”? Dacă da, cine își va asuma răspunderea pentru funcționarea lor? Poate ne spuneți domniile voastre, veterani ai teatrelor de operații, pentru că și aici sunt banii dumneavostră aruncați.

Unde este onoarea când nimic din ce spui la nivel central nu se realizează și tu știi asta, și unde este respectul față de veterani când știi că niciodată nu vor locui acolo?

Poate ar fi timpul ca dumneavoastră, cei din țară, care sunteți cu trupul și sufletul alături de toti veteranii și desfășurați zeci de activități să vă puneți intrebarea: de ce eu, cu 100 – 200 de membri desfășor activități cu forțe și fonduri proprii și sucursala București, cu peste 1.300 de membri declarați, nu face nimic?

Așa să ne/vă ajute Dumnezeu!